O poveste de emigrant care merita citita

M-am gindit mult timp, fara a stii daca este bine sau nu sa impartasesc la un public largit experientele unui emigrant roman din Canada. Pina la urma m-am hotarit si voi infatisa textul şi imaginea ce urmeaza, sperind ca le veti folosi spre a trage invataturi utile pentru luarea unor decizii în cunostiinta de cauza.
Primii ani ai vietii emigrantilor sunt grei, mizerabili as putea spune. Pe urma, cu vremea te obisnuiesti şi usor usor te integrezi. Unul din motivele pentru care nu prea am scris pina acum este şi faptul ca nu aveam cu ce ma lauda. Mi-a trebuit mult timp sa-mi gasesc un job serios, adica nu ceva temporar ci un loc de munca oarecum stabil care sa-mi confere siguranta zilei urmatoare.
Unii desconsidera anumite meserii insa pentru emigranti asta se gaseste. Studiile universitare nu sunt recunoscute indiferent de specializare, doar cu liceul ce poti face, unde sa te angajezi decit în meserii cum este cea ilustrata în fotografia urmatoare:

Poza este reprezentativa, mi-a facut-o un cunoscut care se intimpla sa treaca pe strada exact cind incarcam cutii în masina. Tin sa-i multumesc pentru incadrare şi faptul ca a reusit sa surprinda esentialul. Poate va mirati cum de nu imi este rusine sa ma prezint cu asa ceva? Sincer, imi este, insa consider ca adevarul trebuie infatisat în forma clara, pina la capat. Un lucru va zic, nu invidiati emigrantii deoarece majoritatea celor din tara o duceti mai bine decit ei. Personal nu ma pling, am o situatie oarecum de invidiat raportata bineinteles la aceea a altor conationali din orasul unde locuiesc (Montreal). Cel putin asa imi spune seful meu, care de asemenea apare în imagine. Am purtat odata un dialog cu el şi pot sa va informez ca mi-a ridicat foarte mult moralul. Va redau pe scurt principalele replici.

- Daca iti faci datoria, esti serios si te tii de treaba, aici ramii pina la pensie. Ai de lucru pe viata, nu stai ca altii terorizat de frica inchiderii intreprinderii. Cit timp lumea va fabrica gunoaie, si eu nu vad o scadere a productiei pe viitorii 30 ani, ai ce arunca in masina.
- Pai si daca da faliment firma?! Vine una cu personal mai competitiv sau relatii puternice la primarie. Atunci ce faci?
- Se poate si asta insa te descurci tu. Eu pina sa ajung aici am schimbat vreo 20 locuri de munca in 40 ani. Am mai stat si pe ajutor social, m-am descurcat. Imi aduc aminte de parca era ieri, primul meu job, m-am angajat ca peisagist. Abandonasem liceul şi tata m-a dat afara din casa, ce a trecut timpul, 8 Aprilie 1967. Am lucrat anul ala pe la expozitie, la parcuri, erau alte vremuri. Pe urma m-am dus decorator de vitrine noapte.

În momentul ala nu am de lucru şi il intreb (în gluma) daca a urmat cumva cursurile unui liceu specializat pe arta. Peisagist, decorator, astea nu sunt meserii care sa poata fi executate de oricine! Omul se uita la mine şi nu intelege ce vreau sa spun. Ma intreaba ce legatura are chestiunea cu cele spuse de el. De fapt, stiam la ce se refera titulaturile ambelor profesii. Peisagist inseamna o activitate de salahor, incluzind printre altele şi caratul pamintului cu roaba iar decorator nimic altceva decit spalator de geamuri.

Cu toate avantajele actualului job, totusi, nu stiu daca voi mai ramine aici multe vreme. Ma gindesc sa-mi schimb meseria. Am auzit ca multi romani, posibil majoritatea, s-au angajat oameni de serviciu prin blocurile cu chiriasi: duc gunoiul, matura, zugravesc, muta mobila, frigidere, fac diverse reparatii, etc. Poate ma bag şi eu la asa ceva. Dar mai intii trebuie sa gasesc pe cineva care sa-mi spuna cum stau lucrurile mai în detaliu pentru ca pina acum nu am cunoscut nici un astfel de roman. Ma bat unele ginduri chiar sa ma intorc în tara. Am auzit recent ca preturile apartamentelor şi ale mincarii au intrecut pe cele din Canada şi drept urmare nivelul de trai s-a ridicat exploziv. Am aflat de asemenea ca majoritatea oamenilor, cel putin astia mai tineri, şi-au cumparat masini straine noi în ultimii ani, unii chiar pe motorina. Un cunoscut mi-a spus ca exista atitea automobile incit circulatia la orele de virf se blocheaza.

Partea proasta rezida in faptul ca nu prea am unde veni deoarece in 2002, inaintea plecarii spre Canada mi-am vindut apartamentul cu aproximativ 12 000 $ iar banii i-am cheltuit in primul meu an pe pamint nord american. Acum o locuinta identica, cel putin in Bucuresti este peste 100 000 Euro. Ar trebui sa o iau in rate cu plata in 30-40 ani. Adica pe la virsta de 70 ani voi ajunge in sfirsit sa achit un apartament, cu alte cuvinte sa am exact ce am posedat pina in 2002. Nu stiu daca renteaza.